Iosif Berman · 1931
Fotografia provine de la cercetarea monografică întreprinsă de Școala Sociologică de la București sub conducerea prof. Dimitrie Gusti în Basarabia, localitatea Cornova, jud. Orhei (azi Republica Moldova, raionul Ungheni), din regiunea deluroasă a Codrului, pe valea Culei, cu 380 de familii de români. În cadrul cercetării s-a realizat al doilea documentar sociologic al Școlii, „Un sat basarabean, Cornova” (operator T. Posmantir, regizori - Em. Bucuța, H. H. Stahl, At.Golopenția) reluat de regizorul Pompiliu Gâlmeanu sub numele de „Cornova - revedere după 60 de ani”. Din echipa care a participat la filmări în 1931 (25 iunie-13 august) a fost prezent din cei 55 de cercetători doar Gh. Focșa, primul director al Muzeului Satului din București. Fotografie, cașerată pe o fișă de carton, cu umătoarele informații: regiune, localitate, titlu (în limbile română, franceză, germană), dată, fotograf. Fotografie cu peisaj hibernal. În prim plan este vizibil un podeț peste un pârâu iar în fundal este înfățișată biserica nouă a Cornovei, cu hramul "Sfântul mare Mucenic Gheorghe", ridicată în perioada 1905-1912. În anii puterii sovietice, prin anii 1960, biserica a fost transformată în depozit de grâu. A fost redeschisă după 1990.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.