"Dimitrie Gusti" National Village Museum
Icoana îl reprezintă pe sfântul Nicolae bust, în ipostaza de mare ierarh, binecuvântînd cu mâna dreaptă iar în stânga ținînd Cartea Sfântă închisă. Redat frontal, cu capul descoperit, barba tunsă scurt, părul scurt, alb, fruntea înaltă, cu ridurile evidențiate, ochii mari, căprui. Proporțiile respectate. Aureolă de culoare deschisă, gălbuie, aplicată peste un strat de bronz auriu. Înveșmântat cu un sacos roșu cărămiziu, epitrahil închis la culoare, pe fondul căruia se detașează bordura cu motive spiralate între linii subțiri, crucile treflate. La gât, o cruce mică, atârnată de un lanț alături de engolpionul oval. Stihar de culoare închisă, cu mânecuțe bordate cu auriu, decorat geometric. Fond de culoare închisă, chenar cu colțurile rotunjite, bronz auriu. Tehnica picturală, respectarea proporțiilor, desenul fin, precis, indică un pictor cu școală, stilul picturii neoacademiste. Icoana este crăpată longitudinal, prezintă un strat de murdărie și mici lacune în stratul pictural.
anonim