Sfântul Sebastian îndemnându-i pe sfinții Marcu și Marcelin să nu abjure credința
National Museum of Art of Romania

Sfântul Sebastian îndemnându-i pe sfinții Marcu și Marcelin să nu abjure credința

anonim

CC0 — Public Domain
National Museum of Art of Romania

În tablou este reprezentată scena martirizării sfinților diaconi Marcu și Marcelin, doi frați gemeni din Roma, eveniment survenit în anul 286 d. Hr., la ordinul împăratului Dioclețian. Sursa hagiografică a acestei istorii este „Legenda Aurea”, scrisă de Jacopo da Voragine în secolul al XIII-lea. Potrivit acestui autor, cei doi frați refuză să-și abjure credința, fiind susținuți – în drumul spre locul martirajului – de sfântul Sebastian. Vizualizată într-o perspectivă ascendentă, mulțimea personajelor se mișcă dinspre stânga spre dreapta. Cei doi protagoniști, încătușați laolaltă, sunt conduși de un reprezentant al autorității figurat anacronic, într-o armură modernă, fiind întâmpinați de numeroase personaje – femei cu copii, un bătrân cu aparența unui doge (posibil, tatăl celor doi martiri), mai mulți „orientali” cu aparența unor turci otomani (aluzie, probabil, la amenințarea Creștinătății), cerșetori, animale (o maimuță și un câine etc.). Paolo Veronese compune această scenă cu un sesizant efect cinematic, comasând numeroase personaje într-o scenografie spectaculoasă, inspirată de edificiile construite, la Veneția, de Sebastiano Serlio și Andrea Palladio în chiar epoca în care este pictat tabloul prototip.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.