Căsătorie civilă

Bádenes, Bernardo Ferrándiz

Tabloul surprinde, verist, un „instantaneu” dintr-o ceremonie matrimonială. În atriul unui oficiu al stării civile, un grup de personaje se revarsă pe trepte, printre coloane, părăsind încăperea în care tocmai s-a încheiat oficializarea unei căsătorii. Deasupra ușii pe care tocmai au ieșit poate fi descifrată inscripția „DISPENSAS Y AMONESTACION[ES]” („Dispense și strigări”). Scena este construită într-o perspectivă bifocală, cu punctul de fugă din partea stângă amplasat mult în afara imaginii. Atriul este delimitat de o arcadă triplă cu coloane duble, dincolo de care se poate vedea o scară, de asemenea flancată de arcade pe coloane și cu bolți de intersecție. În atriu, decupat în extrema dreaptă, se află canatul stâng al unei uși negre, supradimensionate, cu tăblii și decorații reliefate. În sfârșit, pe peretele din stânga este etalat portretul unui cleric, figură întreagă în mărime (supra)naturală. Detaliu semnificativ, acest portret – potențial recognoscibil – este foarte posibil databil în secolele XVII-XVIII, rama specifică – neagră, cu incrustații aurii – fiind un indiciu de datare. Ambele elemente figurative – ușa și tabloul – contextualizează amplasamentul până la o posibilă identificare. În acest cadru, personajele sunt articulate în grupuri variabile – un grup mai compact de femei în stânga, perechea căsătorită, doi bărbați în centrul imaginii, un alt grup compact în fundal, etc. În mijloc–dreapta, detașându-se de restul grupului, doi bărbați cu costumație specifică strâng mâinile unui domn îmbrăcat în negru, cel mai probabil reprezentatul autorității. În ansamblu, imaginea configurează o colectivitate dinamică și expansivă, în raport cu care se distinge perechea tinerilor căsătoriți, stingheri, cu gesturi reținute. Exponent al curentului „costumbrismo”, autorul este foarte abil în surprinderea gesturilor expresive, în reprezentarea relaționării personajelor, în redarea identității vernaculare a vestimentației, precum și în inserarea, cu efect de instantaneu, a unor detalii secundare, precum copilul ministrant în robă roșie care părăsește cadrul, în dreapta, cu instrumentele de scris pe o tavă, întorcând capul, sau câinele ținut în lesă în extrema stângă, singurul care pare să remarce „prezența” pictorului / spectatorului.