"Dimitrie Gusti" National Village Museum
Scena redată conform erminiilor. Fecioara la trei ani, este așteptată cu brațele deschise de arhiereul Zaharia, aflat în pragul Templului. Este însoțită de Sfinții Părinți, Ioachim și Ana. Maria, în prim plan cu mâinile împreunate la piept în semn de smerenie, are pe umeri și pe cap cele trei stele simbolizând Fecioria. Înveșmântată cu un maphorion roșu tivit cu alb și stola bleumarin. Arhiereul Zaharia , cu capul descoperit, înveșmântat cu un chiton albastru gri, și himation roșu, cu faldurile redate prin linii negre. În spatele Fecioarei , Sfânta Ana cu maforion cafeniu și stola albastru gri. Chipul sobru, butucănos. Dreptul Ioachim, cărunt, cu barba scurtă , înveșmântat cu chiton verde și himation roșu. Scena redată pe fundalul arhitecturii Templului, reprezentat de ziduri cafenii, deasupra cărora se ridică turnuri simple cu acoperiș de olane.Cerul este pictat în aceeași culoare albastru gri, între turnurile de pe părțile laterale, inscripția cu litere albe, groase.Chenar lat alcătuit dintr-o linie subțire, albă, urmată de două benzi groase, galben și roșu. Cromatica sobră, echilibrată. În colțul din stânga jos există o lacună mare în stratul de preparație și cel pictural.
anonim