
http://data.europeana.eu/agent/87540
Bustul unei țigănci văzut din față ¾ dreapta poate fi considerat un remarcabil exercițiu de expresie. Femeia poartă o ie albă strânsă în jurul gâtului, mărgele sferice roșii, cercei din galbeni mari și o broboadă în nuanțe de ocru cu decor vegetal, de sub care se ivește părul negru, pieptănat cu cărare la mijloc și o floare albă, prinsă deasupra urechii drepte. La toate aceste elemente construcția rigidă lasă locul sugestiei și pensulația lejeră anunță mai degrabă o lucrare în faza de eboșă. Atenția și accentul maxim sunt puse pe portret, tratat cu foarte multă rigurozitate. Având privirea îndreptată în jos, femeia pare să nu dialogheze cu privitorul, dar, de fapt, acesta este unul dintre cele mai expresive portrete ale lui Th. Aman. Zâmbetul enigmatic exprimă și mulțumire, și resemnare, și înțelegere, și o acceptare ce pare să vină din transcendent, la fel ca ochii care nu au nevoie să privească pentru a vedea și la fel cu întreaga atitudine a femeii. Fondul neutru în nuanțe de brun dirijează atenția tocmai spre chipul extrem de expresiv. Deși nedatată, lucrarea pare să aparțină perioadei de maximă maturitate artistică a autorului. Nesemnat, nedatat.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.