Peisaj marin după furtună

Momper, Joos de, zis Jodocus

Una din temele preferate de Momper, până către 1610, a fost peisajul montan pe care n-a obosit să-l redea până către sfârșitul vieții. Interesul acestui pictor s-a îndreptat apoi spre peisajul deluros valon și întinsele câmpii flamande. Mai rar s-a oprit Momper asupra peisajelor marine. În termenii realizării artistice, Peisajul marin dupa furtună a fost executat spre sfârșitul carierei pictorului. Marea, esența vieții și sursa de prosperitate pentru mulți cetățeni a devenit cel mai frecvent subiect în peisagistica flamandă și olandeză deoarece ea reprezenta viața de fiecare zi a marinarilor cu norocul si ghinionul ei. În mod obișnuit reprezentări cu furtună pe mare au avut semnificație simbolică. Vasul se referă la existența umană iar furtuna a reprezentat tentațiile și greutățile cu care se confruntă omul în călătoria prin viață. Pictura lui Momper este împărțită în mai multe planuri iar siluetele de pe țărm sunt sub "lumina reflectorului" asemeni actorilor aflați pe scenă, subliniind astfel rolul lor. Fascicolul de lumină din stânga are două repere: edificiile de pe colină și personajele de la țărm ce se pregătesc să vină în ajutorul celor aflați pe mare. Pesonajele îsi croiesc drum pe mare sau pe uscat, un drum ce pare că depinde de noroc, sub cerul acoperit de norii grei ce au adus furtuna. Aceasta este o coordonată ce crează atmosfera peisajului. Mișcarea amplă realizată prin jocul diagonalelor compuse de catargul bărcilor, de poziția arborilor și personajelor, raportată la orașul de pe colină oferă libertate de mișcare, emancipată față de regulile manieriste folosite anterior. Ceea ce contribuie la construcția lucrării este și armonia cromatică, Momper folosind paleta monocromă - brunuri calde, albastru gri în contraste luminoase - asemeni peisagiștilor flamanzi și olandezi precum Jan van Goyen și Solomon van Ruisdael. Meritul lui Momper constă în abordarea peisajului ca un subiect pitoresc cu dreptul său. El a făcut un pas înainte către emanciparea picturii de peisaj ca gen autonom în care acesta nu este numai cadru pentru un eveniment ci este tratat ca subiect în sine.