Ioan George Andron · 1980
Mănăstirea Moldovița este una dintre cele mai vechi așezări călugărești, cu o valoroasă istorie, una dintre bijuteriile artei vechi moldovenești, aflată pe lista obiectivelor din patrimoniul cultural mondial al UNESCO. Este înconjurată de munții Ciumârnei și Dealul Obcinei. Biserica Mănăstirii Moldovița, cu hramul „Buna Vestire”, continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești; în 1537 biserica mănăstirii Moldovița a fost pictată ( pictura este atribuită meșterului Toma “Toma de la Humor”, cel care a pictat și Mănăstirea Humor) în frescă, atât în interior cât și în exterior, în stil postbizantin, cu unele elemente noi caracteristice școlii de pictură bisericească din Moldova Picturile au un contur ferm, care delimitează siluetele, și mai ales o cromatică mai vie, păstrată mult mai bine, cu asocieri îndrăznețe, cu o dominantă de pământuri (roșu, galben, mai puțin verde), combinată cu albastru și adaos de alb strălucitor de var. Scenele se desfășoară pe un fundal de albastru întunecat, virat uneori spre cenușiu la interior, sau spre violaceu la exterior datorită factorilor de mediu care au acționat în timp asupra picturii.. Pictura exterioară, care s-a păstrat foarte bine, reprezintă principalul punct de atracție al mănăstirii. A fost executată în 1537, atât în interior cât și în exterior, în tehnica frescă, stil bizantin, cu unele elemente noi. Executanții au fost meșteri zugravi moldoveni. Picturile de pe fațadele exterioare ale celor trei abside reprezintă biserica cerească. Una dintre compozițiie importante de pe fațada sudică este ,,Asediul Constantinopolului". Această pictură are mai întâi un înțeles istoric și religios, apoi un aspect politic și social, demonstrând dorința moldovenilor de a scăpa de sub jugul otoman: șiruri de oșteni cu sulițe, arcași, tunuri și chiar cavaleri îmbracați cu zale și coifuri. Este o pictură monumentală, admirată de toți cei care calcă pragul mănăstirei Moldovița.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.