Farfurie de porțelan de Sevres, realizată din porțelan alb, cu margini treflate, decorate cu frunze de laur pictate, în centrul decorațiilor având blazonul familiei Suțu. Blazonul a fost adesea confundat cu cel al Principatelor Unite, fiind format din: stemele celor două țări românești: prima cea a Moldovei, cea de-a doua cea a Țării Românești, steme plasate pe două scuturi ovale, în fascie, acolate, puțin suprapuse, cea a Moldovei având capul de bour de argint cu stea în șase colțuri de aur, pe un scut cu segmente verticale egale roșii și albastre; cea a Țării Românești având acvila cruciată de argint, cu crucea de aur, scutul având segmente verticale galbene și albastre. Cele două scuturi au ca tenanți doi lei aurii, deasupra armele familiei Suțu – iataganul și sabia, ambele aurii, precum, pe un pavilion de purpură căptușit cu hermină, brodat cu ciucuri de aur și prins într-o coroană cu pietre scumpe. Pe scut, în partea inferioară se află și decorațiile familiei Suțu. Familia Suțu a fost o familie fanariotă grecească, venită în principate în cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea, având trei domni în ambele țări Românești (Alexandru Suțu, Mihai Suțu și Grigore Suțu). Blazonul familiei poate fi admirat inclusiv pe clădirea Palatului Suțu, astăzi Muzeul de Istorie a Municipiului București. Farfuria are marca atelierului Sevres și modelul din anul 1844, precum și seria
National Museum of Romanian History

Unknown artist

CC0 — Public Domain

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.