
Antoin Sevruguin
Fotografie de exterior ce prezintă un grup de copii împreună cu învățătorul lor, la școală. Copiii sunt așezați pe jos, cu cărțile în mâini. Pe stradă se remarcă un grup de femei și bărbați. Imaginea este realizată pe hârtie albuminată, după un clișeu pe sticlă și este lipită pe un carton gros, de culoare gri. Pe clișeu, însemnare manuscrisă cu numărul clișeului „879” (practică frecventă în opera lui Antoin Sevruguin). Acceași imagine apare in „Pitt Rivers Museum”, nr. Inv. 2009.7.15. și în „The Nelson Collection of Quajar Photography”. Fotografia din colecția Muzeului ASTRA face parte dintr-un album ce conține 51 de piese, realizate pe hârtie albuminată, aparținând lui Antoin Sevruguin. Acestea prezintă tipuri umane, peisaje și arhitectura din Iran de la sfârșitul secolului al XIX lea și începutul secolului al XX lea, în perioada dinastiei Qajar. Pe coperta albumului, confecționat din imitație de piele roșie, apare textul „Teheran” realizat cu tuș auriu, prin presare, încadrat într-un paspartu cu modele persane, realizat tot prin presare. Pe verso, însemnare manuscrisă, în limba germană, parțial descifrabilă: „Nr. 19. / …”; ștampilă: Muzeul „Brukenthal” Sibiu / Nr. ….; număr de inventar MCPR 2285.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.