Maftei Gheorghe
Peisaj montan panoramic văzut plonjant pe mai multe planuri, populat de țărani îmbrăcați în straie naționale. În prim-plan, la registrul de jos, mijloc, horă; de-o parte și de alta, oameni pe stânci, în vale, pădure de brazi. În planul doi, registrul din mijloc, un grup de țărani cântând din buciume, în jurul lor oameni, pădure și case mici. În planul trei, șosea asfaltată șerpuind printre munți; mijloc, pădure de brazi; pe laterale, case mici și o biserică. În fundal, munți înalți. Deasupra cer îngust, ocru. Strat subțire de pastă, tușe mici, culori calde, domină ocrurile nuanțate, desen sintetic. Semnat și datat stânga jos, cu gri: Gh. Maftei 978.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.