Iacoblev-Barău, Daniela
Pe hârtie este reprezentat un personaj fantastic. Este vorba despre o plantă a cărei formă și culoare este inspirată după cele șapte chakre ale corpului uman, conform medicinei indiene. Rădăcina este echivalentul a trei picioare colorate cu roșu-oranj (Muladhara, Svadhisthana). Tulpina, cuprinsă între un mijloc galben (Manipura) și gâtul albastru (Vishuddha), are formă de inimă cu patru frunze galben-verzui (Anahata). Floarea, cu corp violet (Ajna) și interior gri (Sahasrara), sugerează capul. Superior, fața pentagonală este prevăzută cu cinci petale: un semicerc alb, un pătrat galben, un triunghi roșu, un semicerc verde și o semilună albastră. Formele sunt conturate cu negru și colorate pe formă. Paleta de culoare conține: alb, negru, gri, galben, galben-oranj, oranj, roșu-oranj, roșu, violet, albastru-violet, albastru, bleu, albastru-verde, verde, galben-verde. Contrastele de culoare obținute sunt cel al culorii în sine și cel de clarobscur. Lucrarea prezintă semnătură tip monogrană și datare cu creion colorat (negru), respectiv creioane acuarelate (roșu, verde), în dreapta jos: „D”, „I”, „B”, „2009”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.