Guignet, Adrien
Compoziție de inspirație istorică, orientalistă: realizată de Guignet în tinerețe, la 26 de ani și expusă la Salonul de la Luvru, compoziția este inspirată de scrierile lui Flavius Josephus care documentează revoltele evreilor împotriva dominației romane, în special de un pasaj în care învingătorii îi aruncă de pe stânci pe învinși. Într-un peisaj stâncos, pe un plan înalt, un grup de mai multe prezonaje în atitudine conflictuală; în dreapta, lângă două corturi, un personaj în drapaj roșu cu diademă aurie înconjurat de trei personaje în alb cu drapaj bogat; pe mai multe piscuri de stânci grupuri de personaje privind în jos. Deși este documentată de scrieri istorice, compoziția abundă în elemente din imaginarul colectiv al vremii, prezente mai ales în reprezentarea personajelor, armurilor, costumelor, care fac trimitere la o lume puternic orientalizată și sălbatică, cu fler pentru dramatic.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.