Bărci și pescari
National Museum of Art of Romania

Bărci și pescari

Baude, Francois-Charles

CC0 — Public Domain
National Museum of Art of Romania

În acest tablou pictat la începutul activității sale, François-Charles Baude a redat o scenă situată în împrejurimile orașului-port Grandcamp, din Normandia. În cadrul ei, câțiva pescari, bărbați și femei, purtând veșminte tipice comunităților din regiunea Calvados, sunt surprinși în timp ce își verifică năvoadele cu pește. Scena pare tăcută, cu personaje între care aproape că nu există interacțiune, dispuse în trei grupuri situate în planuri separate. Bărci cu pânze plutesc pe marea de un albastru saturat, până la orizont, sub cerul care se reflectă în ochiurile de apă de pe țărm. Lucrarea a fost achiziționată de Anastase Simu la Salon des Artistes Français din Paris în anul 1907 într-o etapă foarte timpurie a carierei lui François-Charles Baude, la doar doi ani după debutul expozițional al acestuia.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.