Făcăianu, Vintilă
Compoziția în alb-negru este construită pe verticală și este preponderent întunecată. În plan apropiat, mai multe siluete desenate minuțios dar minimalist par a fi în cădere unele peste altele, creând o adevărată piramidă umană. Deasupra, în perechi, plutind parcă, sunt formațiuni similare unor flori de păpădie sau unor artificii pe cerul înstelat. Desenul este filigranat iar epica imaginilor are efecte de evocare scenografică. Lucrarea este semnată în partea dreaptă jos, cu creion: „Vintilă Făcăianu”. În colțul din dreapta al stampei este aplicată ștampila cu inițiale, roșie, a artistului: „V.F”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.