Olga Bancic
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Olga Bancic

Ivancenco, Gheorghe

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Lucrarea este o stampă realizată în tehnica linogravurii, în alb-negru și înfățișează scena execuției de la Stuttgart, de către regimul nazist, a Olgăi Bancic, luptătoare anifascistă din România. Conform surselor istorice, execuția s-a realizat prin decapitare, la data de 10 mai 1944, Olga Bancic devenind, ulterior, un simbol al regimului comunist din România. Artistul a surprins în partea stângă a lucrării călăul, desenat din semiprofil-spate-dreapta, sprijinit în coada unui topor cu lamă supradimensionată, înfiptă într-o buturugă. În fața lui, cu rochie albă fluturând, este personajul feminin condamnat la moarte (Olga). Aceasta este redată sculptural, cu trăsăturile chipului masculinizate, privind spre stânga lucrării. În spatele ei, în planul al treilea al lucrării, în stânga, stau doi ofițeri, dintre care unul citește, probabil sentința, iar, în partea dreaptă, se află trei soldați. Întrega compoziție este încărcată de tensiune. Artistul a realizat un contrast puternic între personajul feminin, aproape în întregime în lumină, la fel ca și eșafodul, și celelalte personaje, realizate în umbră, imprimate cu negru. Este evidentă antiteza bine-rău pe care lucrarea o transmite, în linie cu direcția oficială a artei din perioada comunistă din România. Lucrarea este semnată și datată, în partea dreaptă, jos, cu creionul: „Gh. Ivancenco (1)960”.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.