Dobrian, Vasile
Stampa este realizată în tehnica linogravurii în contrast alb-negru, imprimată localizat cu roșu și oranj. Compoziția este realizată pe verticală, geometrizat și într-o manieră realistă dar cu tendința de abstractizare a formelor. Centrul de interes este ocupat de intrarea într-o fabrică, schițată central, asemenea unui grilaj ce ocupă aproape întreaga înălțime a lucrării. În partea de jos o mulțime de siluete negre, par a ține în brațele ridicate în sus, steaguri și pancarte imprimate cu roșu. În spatele lor, se ridică înalte, furnale și construcții industriale cu acoperișuri perfect triunghiulare, imprimate cu oranj. În partea stângă, sus, în întuneric, abia se observă silueta unui om, care, dincolo de balustrada unui turn, flutură un steag roșu. Contrastul alb-negru, lumină întuneric este inversat. Astfel, părțile luminoase sunt umbre, iar cele întunecate sunt mai vizibile. Este elocventă umbra-albă a mulțimii de sub intrarea în fabrică, asemenea unor raze puternice de lumină. Acestea sunt redate printr-o suprafață compactă de alb, neregulată, cu linii dese, scurte sau mai lungi. Desenul este realizat în manieră realistă dar cu abstractizarea formelor, îmbinând stilul socialist, reliefat prin tematica abordată, cu maniera proprie de concepție a artistului. Lucrarea este semnată și datată, în partea dreaptă jos, sub cadrul lucrării, cu creion: „Dobrian (1)961”.
Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.