Flori roșii de mai
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Flori roșii de mai

Dobrian, Vasile

CC0 — Public Domain
Gavrilă Simion Eco-Museum Research Institute Tulcea

Lucrarea este o stampă realizată în tehnica linogravurii, imprimată în culori: ocru, verde, roșu, brun, gri, negru, alb și accente de alb. Compoziția statică, surprinde imaginea unui interior, delimitat de o masă rotundă în stânga și o fereastră înaltă, în dreapta, în fundal. Cele două elemente compoziționale principale sunt dispuse diagonal, existând un echilibru al formelor foarte bine realizat. Masa rotundă, acoperită cu o față de masă gri, susține o carte roșie și o vază cu flori roșii. În opoziție, fereastra dreptunghiulară, lasă se se vadă afară, de la înălțimea clădirii, o piață mare, înconjurată de clădiri diverse, în care, se află mulțimi de oameni cu pancarte roșii. Titlul lucrării și elementele compoziționale fac trimitere la manifestațiile organizate de 1 mai, Ziua internațională a muncii, sărbătorită cu fast în perioada regimului comunist din România. În partea dreaptă, jos, este imprimată, cu gri, semnătura monogramă a artistului: „VD” într-un cerc. Desenul este realizat realist, minimalist. Lucrarea este semnată și datată, în partea dreaptă, jos, sub cadrul lucrării, cu creion: „Dobrian (1)961”.

🔒
Order museum-quality prints

Sign in to order prints, canvas, and more of this work. Browsing and full-resolution downloads stay free.